Folosește o metodă de recuperare care a revoluționat lumea sportului!** A fost folosită chiar și de Rafa Nadal

Folosește o metodă de recuperare care a revoluționat lumea sportului!** A fost folosită chiar și de Rafa Nadal
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pe 8 decembrie, în sfertul de finală din Cupă, Poli Timișoara – Gaz Metan (0-1), Cristi Bud (26 de ani) a suferit o ruptură de ligamente și menisc la piciorul drept și mulți s-au grăbit să spună că va fi nevoit să se retragă. Dar Bud nu a cedat și după operație a început o muncă titanică la recuperare. Atacantul trage câte patru ore pe zi, alături de kinetoterapeutul echipei Ovidiu Kurti. Pe lângă asta, doctorii din Ungaria l-au supus unui tratament care a salvat cariera multor sportivi cu plasmă îmbunătățită, inclusiv a lui Rafael Nadal.

„Vei lipsi un an de zile!”, a fost vestea primită de Bud, imediat după ce Scutaru i-a rupt ligamentele genunchiului în meciul de la Timișoara. „Ai venit cam târziu!”, i-au spus și medicii maghiari care l-au operat pe atacant pe 15 decembrie, dar după toate aceste vești proaste atacantul Gazului are și motive să fie optimist. Din 12 ianuarie a început recuperarea alături de Ovidiu Kurti, iar kinetoterapeutul l-a asigurat că în 4 luni și jumătate va putea juca din nou. „Este un om care la 34 de ani a vindecat peste 1.000 de persoane până acum. Gazul a făcut un transfer foarte bun când a decis să-l aducă la echipă. Mă trezesc în fiecare zi la 7, merg la recuperare unde stau 2-3 ore, apoi mă odihnesc și seara mai fac o ședință”, povestește Cristi Bud

Tehnică revoluționară

Atacantul a fost surprins de metodele de vindecare folosite de medicii maghiari. „Când am fost la consult mi-au extras sânge din mână, apoi au introdus sângele într-o centrifugă și au extras doar acidul din sânge. Acela mi-a fost injectat în genunchi. Astfel, recuperarea mea se va face mai repede cu o lună”, spune Bud despre tratamentul numit plasmă îmbunătățită.

Visează la finala Cupei

Bud va face astăzi deplasarea cu Gaz Metan în Antalya, acolo unde va continua refacerea. „Mă bucur că mă vor lua cu ei în Turcia. Mi-a spus Ovidiu Kurti că în două săptămâni o să pot începe alergările. Abia aștept. Vreau să revin și să joc pe final. Sper să evoluez în finala Cupei”, e dorința lui Bud.

Ce este plasma îmbunătățită?

Doctorul echipei medieșene, Călin Târnăvean, explică importanța tratamentului pe care îl face Bud și spune că această metodă de recuperare este folosită doar de un an în România. „Tratamentul pe care îl face se numește plasmă îmbunătățită. A fost inventat în Germania, dar în România se folosește doar de un an. Prin centrifugare se extrag niște elemente din sânge care s-a descoperit că au rol în refacerea cartilagiilor. Au fost recuperați prin această metodă și jucători despre care se vorbea inițial că ar putea să-și încheie cariera”, a explicat Târnăvean.

„Vreau să revin și să joc pe final de sezon. Sper să joc în finala Cupei. Gaz Metan are șanse să ajungă acolo”, Cristi Bud, atacant Gaz Metan

1.200 de euro de euro costă 6 ședințe de tratament cu plasmă îmbunătățită

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună spre moarte. Soţia unuia dintre…
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×